Diana Brici

Combinaţii vestimentare romantice de primăvară-vară pentru cununia civilă sau alte ocazii festive

V-am promis că revin cu un nou articol despre posibilităţi de combinaţii vestimentare pentru pantofii cu broderii florale de pe pantofi-trendy.ro prezentaţi în articolul anterior pe blog.

Şi iată că mă ţin de cuvânt prezentându-vă de data asta mai multe ţinute fashion pentru un look romantic perfect pentru sezonul de primăvară-vară, creând de fiecare dată impresie, iar asortate la un zâmbet strălucitor şi la o personalitate încrezătoare în forţele proprii, cu siguranţă vei cuceri (sau păstra!)  inima oricărui bărbat doreşti tu! 😉

După cum spuneam şi în articolul de prezentare al pantofilor cu flori, aceştia se combină cel mai bine cu ţinute uni, simple cromatic, sau cu foarte puţine detalii, astfel încât să fie pus în prim plan detaliul florilor brodate. De altfel ştim deja, nu-i aşa?, că „mai simpluţ e mai drăguţ”, aşa că ne dorim să păstrăm eleganţa şi bunul gust caracteristic prin simplitate şi rafinament.

De altfel, aceste ţinute romantice sunt ideale pentru ocazii festive precum cununia civilă în cazul unei viitoare mirese sau chiar a unei domnişoare de onoare la nunta celei mai bune prietene. Fireşte, asta nu înseamnă că ele nu se potrivesc foarte bine şi purtate la o cină romantică la restaurant sau chiar în club ori în alte ocazii deosebite.

Şi iată aşadar cum  aş combina eu pantofii cu flori prezentaţi în articolul anterior:

1. Iată o ţinută perfectă pentru cununia civilă dacă te măriţi – şi tu! 😉 anul acesta. Pantofii îi am deja, mai rămân rochia şi restul accesoriilor. Vorbim despre Pantofii Dama Tianna Bej şi despre Rochia Chi Chi London Dulce roz, Colier  auriu MeliMeloParis cu pandantiv floare, Plic auriu MeliMeloParis, elegant, stralucitor şi acest superb Ceas Sekonda de damă ce vine la pachet cu o brăţară asortată şi colier.

2. Pantofii roşii cu broderie florală ar merge de minune cu această Rochie Beige Rose Effect tot cu broderie florală, la care asortăm aceşti Cercei lungi cu floare albă de la MeliMeloParis şi cu Geanta plic gri cu roz pal Dorothy Perkins.

3. O altă combinaţie atractivă care ar merge perfect în club dar şi cu altă ocazie festivă este cea de sus, adică: Rochie Timea Scurta Bordo, Pantofi Dama Tianna Negri, Cercei MeliMelo cu pană grena şi Plic negru, din satin, elegant.

4. Pantofii cu flori pe toc, Pantofii Damă Amanda Bleumarin se potrivesc foarte bine la ocazii festive cu Rochia Fely Neagră, Cerceii Valero Pearls CLASSIC şi Geanta plic roșie Dorothy Perkins.

5. Iată o altă combinaţie superbă de piese vestimentare pentru o viitoare mireasă la cununia civilă sau pentru orice femeie la un alt eveniment deosebit în care doreşti să străluceşti şi să întorci toate privirile admirative ale celor din jur!

De data asta rochia e pe drum, iar în caz că se potriveşte următorii pe lista de comandat vor fi pantofii! 😀 Colajul de mai sus cuprinde aşadar: Pantofi Dama Jasna Bej, Rochie bodycon roz pal Ax Paris, Cercei discreţi MeliMeloParis, cu perlă albă, Plic bej MeliMeloParis, satin, elegant.

Cam atât pentru moment! Sugestiile de combinare pentru un look romantic le aveţi, tot ce rămâne de făcut e să vă hotărâţi la mărimea potrivită şi modelul preferat şi să daţi click pe link-urile grena îngroşate din dreptul lor, cu direcţionare către magazinele de unde le puteţi găsi. Unele dintre ele au transportul gratuit şi chiar returnarea gratuită, deci puteţi apela cu încredere, precum am îndrăznit şi eu! 😉

Primăvară colorată şi înfloritoare, dragele mele!

Vă pup şi vă îmbrăţişez cu drag,

Diana

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *