Diana Brici

O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă – Ioana Chicet-Macoveiciuc

o-sa-te-tin-in-brate-cat-vrei-tu-si-inca-o-secunda Iată o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, savurând cuvânt cu cuvânt, pagină după pagină, cum nu mi-a fost dat să citesc prea des!

Plină de umor şi auto-ironie sau un amestec cuceritor de realism şi obiectivitate combinat cu un carusel de emoţii intense, când dureroase, când din cele mai frumoase, Ioana stârneşte curiozitatea cititorului şi pofta de a mai citi măcar încă un capitol în plus în ciuda faptului că nu, nu este un roman poliţist, ci mai degrabă o carte despre copii, copiii ei mai exact. Aparent banal, aşa-i?

Ei bine, nu! Autoarea ne arată în cartea ei că nimic nu poate fi mai plin de viaţă, de frumuseţe, de divin, de intens şi de provocator decât copiii, iar a face faţă acestor provocări ţine de un impuls nebunesc de a iubi viaţa, de a trăi viaţa, cu inteligenţă, creativitate, optimism şi dragoste cât cuprinde în ciuda durerilor cele mai grele, a pierderilor, a eşecurilor de tot felul. Şi toate astea le spun eu care nu sunt cea mai mare iubitoare de copii din lume…

Pe lângă farmec, e bine de precizat că această carte cuprinde, după cum e precizat şi pe coperta cărţii, răspunsuri scrise cu multă empatie şi obiectivitate despre cum e mai bine să naşti, prin cezariană sau natural, cum trebuie răspuns crizelor de furie a celor mici, cum să-i aperi de necazuri şi să le laşi în acelaşi timp libertatea de care au nevoie, care e cea mai bună hrană pentru copii sau bebeluşi, sau ce e de făcut când responsabilităţile par să te copleşească. O nonficţiune narativă scrisă prin experienţa personală a unei mame care ştie să zâmbească şi să te facă să zâmbeşti.

Dar trebuie să recunosc că pe lângă stilul atractiv de descriere al propriilor experienţe de viaţă ale autoarei dar şi de informaţiile reale şi la obiect pe care le oferă cititoarelor ei, cu copii sau fără, eu am fost de-a dreptul fascinată de micile capitolaşe dedicate „conversaţiilor cu Sofia”, adică fetiţa ei de doi anişori şi câteva luni la vremea aceea. Iată două dintre ele:

„Controlul calităţii cu Sofia (2 ani şi 9 luni):

-Sofia, ai gustat cumva din macarons?

-Ăăă… doar am vrut să văd dacă e vreuna bună de tot.

-Şi?

-Am uitat. Cred că iară trebuie să mai gust.”

*

„Despre modă şi anotimpuri (la 2 ani şi 8 luni):

-Mami, e fuarte frumos afară, dar când vine vara?

-De ce vrei să vină vara, Sofi?

-Ca să pot să port rochiţe supţiri prin zăpadă.”

*

Şi nu mă pot abţine! Vă mai redau şi o a treia conversaţie, un pic mai lunguţă de data asta:

*

„Despre generozitate şi goji cu Sofia:

În maşină noi două, mergem spre un loc de joacă. Eu vorbesc la telefon cu handsfree, Sofia (2 ani şi 11 luni fix), în spate în scaunul ei, se face că vorbeşte şi ea la telefon. Pune la ureche cutiuţa cu seminţe şi nuci fără de care nu plecăm nicăieri.

-Alo, da? Ce faci? A, da? Ne vedem acolo unde merg eu acuma cu mami? Am uitat cum se cheamă, îmi explică mie şoptit, apoi turuie în continuare:

-Vezi că am cu mine cutia de ronţ, a pus mami în ea o caisă, gogoji (adică goji) şi un milion de seminţe de dovleac (cam un pumn), plus alune de pădure delicioase.

-Dar cu cine vorbeşti acolo?

-Te rog să nu mă întrerupi când vorbesc.

-Corect, mă scuzi.

-Aşa, şi eu o să împart ronţăiala cu mami. Poate şi cu tine. Jumătate eu, jumătate mami, tu restul. Aşa e frumos, să împarţi. Eu împart aşa: eu mai mult, mami mai puţin. Caisa o să o mănânc eu pento că eu împart! Dacă o să vrei şi tu o să-ţi dau şi ţie. Bine, pa!

-Ce drăguţă ai fost! Dar cu cine ai vorbit, generoaso?

-Cu cineva care a zis că nu-i e foame.”

*

Eu şi Iosif am răsfoit primele pagini din carte în urma unei comenzi a „O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă” ale unei cliente pe LovelyDecor.ro, magazinaşul nostru de decoraţiuni interioare şi cadouri.

Iniţial el.

Apoi a comandat cartea în dublu exemplar, una pentru noi şi una pentru nişte prieteni dragi de familie ce au un bebe de 1 an deja şi s-a gândit el că le-ar prinde tare bine.

Apoi eu. Am preluat monopolul pe cartea rămasă acasă. Iosif îşi aşteaptă rândul să o citească şi el. De azi are undă verde.

Şi au mai urmat încă 3 exemplare comandate pe Elefant.ro de către mine pentru sora mea şi alte două prietene dragi, toate fără copii (deocamdată). Pentru că sunt convinsă că această carte le va fi de folos cândva, asta pe lângă lectura plăcută ce o vor avea cu siguranţă fiecare dintre ele! Pentru că merită, indiferent dacă ai copii, ai avut, nu ai sau vei avea cândva! Această carte te trece prin toate experienţele în paginile ei, deci cu siguranţă îţi va fi de folos şi ţie, fată sau femeie, mamă sau tată, novice într-ale vieţii chiar sau adult în toată firea.

O găseşti şi tu la reducere, aici!

Lectură plăcută îţi doresc şi să ne auzim de bine!

Cu drag,

Diana

 

 

 

2 thoughts on “O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă – Ioana Chicet-Macoveiciuc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *