Supă de morcovi cu chimen şi coriandru

Combinaţia de morcovi cu coriandru seamănă, după gustul meu, cu o dulceaţă caldă, uşor picantă şi misterioasă… Acest lucru face ca această supă-cremă să fie în special pe placul celor mici.
Ingrediente (4 porţii)
- 6 morcovi de mărime medie, curăţaţi şi raşi pe răzătoarea mare
- 1 ceapă tocată mărunt
- 1 lingură ulei de măsline
- 1 linguriţă seminţe de chimen prăjite
- 1 vârf de cuţit de praf de chili
- 1 linguriţă zahăr brun
- 500-600 ml supă de pui sau de legume (la cub, iar dacă nu, doar zeama)
- 1 legătură frunze de coriandru tocat (dacă nu găseşti poţi folosi 1 lingură de seminţe de coriandru, pisate fin)
- Smântână uşoară cu conţinut redus de grăsime (pentru servit)
Mod de preparare
1. Se căleşte uşor ceapa în puţin ulei. Se adaugă chimenul şi chili şi se lasă pe foc timp de 1 minut, după care se adaugă morcovii raşi, zahărul şi supa.
2. Compoziţia de mai sus se fiebe timp de 10-20 minute, sau până se înmoaie bine morcovii, după care se pasează cu blenderul.
3. În caz că pare prea groasă supa-cremă de morcovi, se mai adaugă supă sau apă. Se adaugă coriandrul, se asezonează şi se amestecă bine.
4. Pentru servit se adaugă, după preferinţă, câte o lingură mare de smântână in fiecare bol.

Cu dragoste,
♥ Diana ♥
©Adaptare proprie după o reţetă găsită în revista Good Homes.




