Amintiri din copilărie,  Arta Culinară — Reţete,  Delicii dulci,  Reţete preferate,  Vegetariene / De post

Dulceaţă de vişine

dulceata de visine

Prima mea experienţă în prepararea dulceţurilor din fructe mă trimite cu gândul departe, la bunica mea, un adevărat master chef în dulceţuri de tot felul…

Aveam 11 ani când am făcut prima mea dulceaţă… Era de cireşe amare negre, culese de mine direct din copac. 😛 În acea zi, bunica mea m-a învăţat cum se scot sâmburii de la cireşe, şi tot de la ea cum să îmi dau seama când e legată bine dulceaţa, astfel încât să reziste în stare foarte bună şi peste ani..

Îmi amintesc că am fost niţel dezamăgită atunci când am văzut cât de puţină dulceaţă a ieşit după atâta timp petrecut cu scosul sâmburilor şi cu statul pe lângă ea la fiert.. Au ieşit atunci doar un borcănel şi jumătate, după ce am petrecut mai mult de jumătate de zi din momentul culesului şi până la punerea în borcane. Atunci am înţeles de ce bunica mea ţinea dulceaţa „la loc de cinste” în sobă (da, în sobă! Le-am găsit eu! :D), departe de ochii pofticioşilor nepoţi ce i-ar păpa toată ziua bunătăţile!

Am înţeles atunci şi pe pielea mea (nu doar pe papilele gustative) faptul că dulceaţa făcută cu dragoste în casă şi din fructe naturale culese şi alese cu grijă, este un adevărat deliciu demn a fi savurat doar la ocazii speciale, câte puţin, suficient cât să îţi pătrundă în suflet aromele irezistibile şi să îţi rămână acolo ani întregi în amintirea acelor clipe dulci şi savuroase…

dulceata

Deşi gustul e complex: dulce sau uşor amar ori acrişor (în funcţie de tipul de cireşe), purtând aroma fructelor şi fiind totodată asezonat cu mireasma amintirilor din copilărie, reţeta este foarte simplă:

Ingrediente (pentru 4 borcănele de 250g dulceaţă)

  • 2 kg vişine bine coapte şi sănătoase
  • 500g zahăr

901

Mod de preparare

1.     Se spală vişinele în vreo două ape şi se aleg cele mai frumoase şi sănătoase. Se curăţă de codiţe şi de sâmburi, după care se lasă la scurs într-o strecurătoare.

850

Mie mi-a luat o oră să scot sâmburii cu acul, iar din 2 kg de vişine (din fericire doar 2 sau 3 vişine nu au fost sănătoase), mi-au ieşit 1 kg şi jumătate de vişine curăţate, fără sâmburi şi bine scurse de sucul propriu.

5

Pont: E important să se scurgă bine de suc dacă vreţi să vă bucuraţi de mai mult fruct decât sirop în dulceaţă. Ideea e că vişinele lasă oricum mult sirop şi la fiert, ceea ce înseamnă şi mai mult zahăr şi timp de fierbere, dacă e să nu le lăsaţi la scurs. Apoi priviţi încă o parte bună în toată povestea asta: vă puteţi bucura în plus şi de un pahar de suc natural de vişine! 😉

Pentru cei care nu ştiu cum se scot sâmburii de vişine cu acul, am venit în ajutor cu un clip pe care l-am postat pe youtube, acelaşi pe care l-am arătat şi descris în detaliu la prăjitura cu vişine şi bezea. Aşadar puteţi vedea aici procedeul.

2.     După acest pas, se pun vişinele împreună cu zahărul într-un vas la fiert, la foc potrivit.

Pont: Vă recomand pentru dulceţuri să folosiţi un vas de tuci, deoarece e perfect pentru toate preparatele ce riscă să se prindă la fiert de fundul oalei! A, şi preferabil unul ceva mai mare decât al meu din imaginea de mai jos, dacă nu vreţi să depuneţi ceva efort extra de atenţie cât timp e pe foc dulceaţa! 😉

866

Pont: Puteţi folosi şi mai mult zahăr la dulceaţă dacă doriţi. Cu mai mult zahăr probabil că va fierbe mai puţin dulceaţa şi va fi mai dulce. Eu prefer să folosesc însă de fiecare dată cantitatea de zahăr minim necesară în toate deliciile dulci pe care le prepar, deoarece zahărul nu e tocmai sănătos, aşadar prefer să reduc din gustul dulce în favoarea sănătăţii! De altfel, pentru mine un deliciu este cu adevărat un deliciu nu pentru că e dulce sau foarte dulce, ci mai degrabă datorită aromelor şi consistenţei sale – fapt ce e independent de cantitatea de zahăr adăugată! 😉

3.    Dulceaţa se lasă să fiarbă la foc potrivit până se topeşte zahărul (poza din stânga) şi începe să spumege la suprafaţă (poza din dreapta). Când începe să spumege se dă focul  mic sau chiar minim, şi se amestecă cu atenţie să nu dea în foc dulceaţa.

4

4.    Din acest moment va fierbe la foc mic cam două ore şi jumătate – trei ore, revenind des pentru a amesteca cu o lingură de lemn să nu se prindă de fundul oalei. Se amestecă uşor, deoarece, după cum m-a învăţat bunica, dulceaţa e un deliciu cu atât mai delicat cu cât rămân fructele mai întregi în ea! 🙂

5.   Dulceaţa e gata închegată atunci când luând o lingură cu sirop şi întorcând-o în jos, cad pe marginea lingurei două-trei picături de sirop gros, închegat. Puteţi verifica acest lucru şi pe parcursul fierberii dulceţii, punând deoparte pe o farfurie câteva linguri de sirop din dulceaţă, pe care îl lăsaţi să se răcească uşor, după care faceţi testul cu cele trei picături, după cum am arătat eu în pozele de mai jos.

1

La final, va ieşi cam jumătate de vas cu dulceaţă, bine închegată şi delicioasă…

925

6.    Cât timp fierbe dulceaţa, se spală bine borcanele astfel încât să fie perfect curate şi fără mirosuri străine, după care se lasă la scurs şi se şterg, astfel încât să fie perfect uscate.

Pont: Pentru cei interesați de lucruri frumoase, vă anunț că puteți găsi pe LovelyDecor.ro borcănele oacheșe sau alte accesorii vesele de bucătărie la prețuri bune! 😉

 

913

E important să fie perfect curate şi uscate deoarece în caz contrar dulceaţa nu se va păstra aşa bine în timp şi va mucegăi.

7.    Înainte de a pune dulceaţa în borcane, se pune câte o linguriţă sau un alt obiect metalic sub fiecare borcan pentru a evita spargerea sticlei la contactul cu substanţa fierbinte. Asta deoarece după ce e gata, dulceaţa se pune imediat, fierbinte, în borcane! 😉

941

8.    Se pune apoi cu o lingură dulceaţa fierbinte în borcane, după cum am precizat şi mai sus, presând cu lingura sau amestecînd uşor, astfel încât să nu rămână bule de aer în borcanele cu dulceaţă. Dacă rămân bule de aer există riscul ca în acele locuri să se formeze ulterior mucegai, iar astfel dulceaţa să se altereze.

948

9.     După ce am pus dulceaţa în borcane o mai lăsăm să stea aşa cam 1-2 minute, după care luăm linguriţele şi cât timp dulceaţa e încă fierbinte în borcane, înfiletăm strâns bine capacele, tot pentru a nu pătrunde aer în interior, din acelaşi motiv.

10.  După punerea capacelor, se înfăşoară borcanele într-un prosop de bucătărie, astfel încât să se răcească în ritmul lor, uşor, fără să sufere de variaţii de temperatură.

958

După tot acest procedeu avem o dulceaţă minunată, o adevărată comoară ce cu siguranţă, nefiind bunica în preajmă, nu va rezista prea mult în cămară! 😀

dulceata cirese

Eu am avut parte de nişte vişine dulci, absolut delicioase, care au făcut ca această dulceaţă să fie aşa de bună şi de dulce (chiar şi cu puţin zahăr!) precum dulceaţa de cireşe negre din copilărie…

dulceata cu visine

Irezistibil de aromată şi de buuuunăăă…

visine

E musai s-o încercaţi şi voi!

E delicioasă!

dulceata visine

Cu dragoste,

♥ Diana ♥

2 Comments

  • Razvan Iordache

    Buna seara,
    Ma numesc Razvan, sunt din Ploiesti si lucrez la platforma unui magazin online de produse traditionale romanesti. Va rog daca se poate sa imi dati acceptul de a copia si folosi una din pozele dvs. de la dulceata de visine. Intentionez sa o folosesc doar in scop simbolic la rubrica mea de dulceturi.

    Cu stima,
    Razvan Iordache

    P.S. Felicitari pentru blog!

  • diana

    Buna ziua!

    Va multumesc frumos pentru aprecieri! 🙂

    Din pacate nu va pot oferi acceptul meu de a utiliza vreo poza de-a mea pentru a o folosi dumneavoastra la rubrica de dulceturi deoarece si eu am in vedere pe viitor a-mi deschide un magazin online cu produse de casa.
    Va doresc in schimb mult succes!

    Cu stima,
    Diana Brici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diana Brici