Arta Culinară — Reţete,  Bun de papa,  Economice,  Ovo-Lacto-Vegetariene,  Reţete preferate,  Simplu şi Rapid

Spanac cu lapte

299cut

Poate e curios pentru unii, mai ales pentru cei de aici din Banat, însă eu am descoperit spanacul relativ recent, în anii studenţiei.

Stăteam  pe atunci în gazdă la tanti Voli din Aradului, o femeie faţă de care manifest un profund respect. Ea gătea în fiecare zi când se întorcea de la serviciu şi îmi plăcea mult la ea că făcea din acest lucru un eveniment ce merita savurat în fiecare clipă: începând cu momentul cumpărării celor necesare din piaţă şi până în momentul în care urma să se aşeze la masă. Toate erau ca un ritual în care fiecare gest trebuia tratat cu respect, grijă şi atenţie. Dar şi bucatele ce ieşeau din mâna ei…

… delicioase! De fiecare dată!

La fel ca acest aparent banal spanac cu lapte pe care îmi amintesc că l-am savurat pentru prima data la ea, la tanti Voli, cu un ou prăjit şi cu pâine cu coaja crocantă!

Am rămas foarte plăcut impresionată de acest preparat, cu atât mai mult cu cât până atunci trăisem cu ideea că spanacul nu e bun… La gust, se înţelege! Însă evident, a fost nevoie să încerc spanacul cu lapte de la tanti Voli ca să mă conving că impresiile mele erau nefondate şi cât se poate de false (nici nu ştiu măcar cum de am căpătat asemenea idei :p)! Spanacul cu lapte, mai ales dacă are şi usturoi şi un ou prăjit alături nu e bun… E foarte bun! De-a dreptul delicios de fapt! Şi în plus e foarte simplu şi rapid de făcut!

Are acelaşi procedeu ca mâncarea de urzici ce se face mai lesne la noi în Moldova (Banatul e fan spanac, iar Moldova, urzici – asta aşa, ca o deducţie după ani de locuit în ambele regiuni :D).  Aşadar m-am folosit de procedeul practicat de mama în prepararea urzicilor şi l-am adaptat cu succes şi la spanac!

Iată aşadar care-i varianta mea:

Ingrediente (4 porţii)

  • 500g spanac
  • 2 ½ căni cu lapte (preferabil integral)
  • 1 ceapă
  • 5 linguri ulei
  • 3 – 5 căţei usturoi
  • 2 linguri făină
  • 1 legătură de mărar
  • sare

911

Mod de preparare

1.      Se spală spanacul şi se opăreşte după cum arătat la rulourile cu spanac. După ce se scurge de apă şi se răceşte, se toacă mărunt cu un cuţit cu lama lată.

2.     Se taie fin ceapa şi se căleşte în ulei la foc potrivit până ce devine uşor aurie la suprafaţă. Se adaugă apoi cele două linguri de făină pe rând, amestecând repede după fiecare ca să nu se formeze cocoloaşe.

3.     Se adaugă apoi o cană cu lapte şi se amestecă, apoi se adaugă spanacul tocat. Se amestecă bine după care se mai adaugă şi restul de lapte rămas.

Pont: Dacă laptele nu e integral, probabil va fierbe cu vreo 5 minute mai mult.

Se lasă la foc moderat să fiarbă, cam 10-15 minute, amestecând din când în când, până ce mâncarea capătă o consistenţă mai groasă şi mai scade puţin la fiert.

4.    Între timp se spală şi se taie fin mărarul. Se curăţă usturoiul şi se pisează.

5.    Când mâncarea de spanac s-a mai îngroşat puţin la fiert, adică e aproape gata, se adaugă mărarul tocat şi usturoiul pisat şi se asezonează cu sare şi piper după gust.  Se amestecă şi se mai lasă la foc mic cam 1 minut ca să se încorporeze bine toate aromele, după care se opreşte focul şi gata !

PicMonkey Collage

După cum povesteam mai sus, acest preparat merge de minune cu un ou – ochi prăjit în ulei şi cu pâine bună de casă ! Se serveşte cald, cu voie bună şi linişte sufletească!

284

Cu dragoste,

♥ Diana ♥

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diana Brici